Arhanghelul Rafael este agentul sau, altfel spus, mesagerul tainicei Puteri Tămăduitoare a lui Dumnezeu. În limba ebraică Rafael înseamnă ”Dumnezeu vindecă” sau ”Dumnezeiescul vindecător”. Arhanghelul Rafael susține orice proces de vindecare naturală, atât a trupului cât și a rănilor sufletești, a tulburărilor emoționale, a traumelor de tot felul, inclusiv a acelora care își au cauza , adeseori nebănuită, în anumite acțiuni greșite din viețile anterioare ale ființei în cauză.
Atunci când cineva îl invocă pe Arhanghelul Rafael într-un mod ferm și cu credință, el se manifestă pentru acel om iar în cazul în care respectivul om merită, Rafael elimină în mod gradat boala sau suferințele fizice, emoționale etc. din trupul și întreaga sa ființă împlinind Voia lui Dumnezeu.
Dat fiind faptul că ierarhia angelică a arhanghelilor este structurată astfel încât să reprezinte cele 4 direcții importante, divine, se poate spune că arhanghelul Rafael face parte din grupa restrânsă a celor 4 arhangheli principali, pentru întreaga categorie a arhanghelilor direcțiilor, împreună cu arhanghelii Mihail, Gabriel și Uriel.
Activitatea tainică, miraculos tămăduitoare, a arhanghelului Rafael este în mod tradițional asociată mai ales cu primele ore ale dimineții când s-a constatat că apar cele mai multe fenomene de vindecare naturală miraculoasă – care sunt catalogate în medicina actuală ca fiind vindecări spontane. În realitate, dincolo de speranțe, în acest gen de vindecări miraculoase se află activitatea tămăduitoare a arhanghelului Rafael care acționează și ajută ființele umane ce merită să se vindece de anumite boli, cel mai adesea într-un mod nebănuit, astfel încât aceste ființe umane nici măcar nu-și dau seama că acea vindecare miraculoasă a fost în realitate rezultatul intervenției sale tainice.
SFAT: Indiferent de ceea ce te preocupă, această carte este un dar incomensurabil pentru tine. Este o grație, așa cum îi spune și numele. Este bine să devii conștient de acest dar și să îl apreciezi la justa lui valoare. Căci acest arhanghel jovial te binecuvântează acum cu darurile sale, te ajută să abordezi dificultățile vieții cu mult umor și jucăușenie pură; te susține și te călăuzește în orice tip de călătorie, inclusiv în călătoria lăuntrică spre Sinele tău, îți oferă darul chibzuinței ceea ce asigură armonia și echilibrul tău lăuntric și, cel mai important pentru orice călătorie, inclusiv pentru călătoria pe Calea Desăvârșirii tale, îți oferă Darul Vindecării și Regenerării Spirituale. Nu numai că poți trăi experiența unei vindecări miraculoase în propria ta ființă prin grația Arhanghelului Rafael, dar poți fi tu însuți instrumentul divin prin care se produce vindecarea (asupra ta sau asupra celor din jur). Dacă te preocupă rezolvarea unei probleme anume, este evident că acum Arhanghelul Rafael s-a oferit benevol să te susțină până la rezolvarea ei. Înseamnă că în situația dată energiile patronate de el sunt cele mai necesare. Acceptă-i ajutorul cu credință, umilință, recunoștință și mai ales în mod deplin conștient. Când arhanghelii observă că noi devenim conștienți de prezența lor, își revarsă și mai mult grația asupra noastră. Însă ține minte secretul lor: ei ne respectă liberul arbitru și acționează numai când sunt apelați. Așadar grația care ți se pune la dispoziție tu trebuie să o obții, Îndrăznește!