Mesajul Zilei de 10 ianuarie 2021 – OCHII FRUMUSEŢII

ALIAT: Când Ochii Frumuseții îți apar ca aliat, îți cer să îți examinezi percepțiile. Vezi lumea pe cât de perfectă pe atât de frumoasă? Poți să îți retrasezi pașii din trecut și până acum și să vezi perfecțiunea în modul cum a fost creată realitatea?
Într-adevăr, percepția este totul. Un pahar pe jumătate plin este același lucru cu un pahar pe jumătate gol, totuși ele sunt atât de diferite prin modul în care sunt percepute.
Ochii Frumuseții îți amintesc că dacă mergi înainte cu convingere, totul este bine acum și va fi întotdeauna. Vei vedea ca rezultat prosperitatea adevărată. Așteaptă-te să vezi frumusețe și vei atrage binele suprem.

PROVOCARE: Ca provocare, Ochii Frumuseții îți spun că în spatele circumstanțelor tale prezente se află frica egoistă exprimată prin judecăți aspre. Vezi cumva numai defecte în circumstanțele tale și în celelalte persoane? Te uiți la ce este greșit în loc să vezi ce poate fi îndreptat? Dacă îți faci puțin timp ca să îți ajustezi modul de a privi pentru a vedea lucrurile exact așa cum sunt, nu vei putea să nu admiri toată această perfecțiune.
Renunță la așteptări și pretenții și acceptă adevărul despre lucruri așa cum sunt ele acum. Ești total(ă) și frumos / frumoasă și perfect(ă) și ceea ce observi este la fel. Poate că nu este tocmai ceea ce vrei, dar poate dacă îți schimbi viziunea vei găsi claritatea și vei vedea că asta este exact ceea ce ai nevoie acum. O schimbare totală de percepție este ceea ce ți se cere acum.