Luna albastră
După cum spune dictonul, există lucruri care nu se pot petrece decât „în timpul lunii albastre”. Cu alte cuvinte, ele sunt aproape imposibile. Extragerea acestei cărţi îţi sugerează aşadar că eşti pe punctul de a primi o şansă foarte rară, experimentând o oportunitate care apare „o singură dată în viaţă”. Aşadar această carte reprezintă un semn extrem de pozitiv în special dacă ţi se pare că ai cam exagerat cu speranţele sau ai cerut prea mult de la Univers. Indiferent de ceea ce ai cerut, chiar dacă este ceva care nu se poate petrece „decât în timpul Lunii Albastre”, cert este că acel lucru se poate întâmpla! Este foarte important însă să crezi cu toată convingerea în această oportunitate pentru a o putea atinge. Dacă te autoconvingi că ceea ce i-ai cerut Universului nu se poate petrece vreodată (cel puţin nu în cazul tău) ce crezi că se va întâmpla? Este simplu: lucrul respectiv nu se va petrece (în cazul tău). Aşadar, fii recunoscător / recunoscătoare pentru această carte deoarece ea îţi spune să crezi cu toată convingerea în visele tale.
O afirmaţie prin care te poţi pune la unison cu mesajul Lunii:
Sunt norocos (norocoasă) !
SEMNIFICAŢII SUPLIMENTARE PENTRU ACEASTĂ CARTE:
* Dacă vei rata această şansă, e posibil ca ea să nu mai revină a doua oară (sau nu foarte curând).
* Aşa ceva nu se poate întâmpla decât o singură dată în viaţă.
* Nu vei mai întâlni mulţi oameni în viaţă care să-ţi fie atât de favorabili ca şi persoana în legătură cu care i-ai pus oracolului întrebarea.
* Tu poţi realiza absolut orice, atâta timp cât crezi cu convingere în lucrul respectiv.
* Este puţin probabil ca această situaţie să se mai repete vreodată
Ce te învaţă această carte
De regulă există 3 Luni Pline între fiecare echinocţiu şi solstiţiu (şi invers). Există însă situaţii rare când în acest interval apar 4 Luni Pline. Atunci când se întâmplă acest lucru, cea de-a 3-a Lună Plină din şirul de 4 este denumită Luna Albastră (cel puţin aceasta a fost definiţia iniţială a Lunii Albastre). În zilele noastre, Luna Albastră a ajuns să desemneze cea de-a doua Lună Plină dintr-o lună calendaristică care conţine 2 Luni Pline.