Expansiunea sufletului
DESPRE: Mahavatar înseamnă „mare încarnare sau avatar” iar Babaji înseamnă Tată Sfânt. Mahavatar Babaji este un maestru yoghin respectat care a fost făcut cunoscut lumii prin învăţăturile yoghinului indian Paramahansa Yogananda. Se spune că Babaji, cum este numit pe scurt, are o vârstă de 2000 de ani şi că este capabil să călătorească între pământ şi alte lumi. Se spune că are un templu invizibil în Himalaya, care însă devine vizibil celor cu care el doreşte să se conecteze. Mulţi consideră că este la fel ca Hristos, aducând iubire, acceptare, iertare, introspecţie şi direcţie.
MESAJ EXTINS: E posibil ca recent să fi simţit ca şi cum te-ai retras din lume. Poate că nu ai fost foarte activ(ă) din punct de vedere social sau spiritual dar acest timp de odihnă interioară a fost răsplătit. Devii din ce în ce mai conştient(ă) de cât de puternic eşti conectat(ă) cu Dumnezeu şi cu toate fiinţele vii. Acest simţ al uniunii se numeşte yoga. Yoga trece dincolo de abilitatea fizică, ajungând într-un nivel al conştientizării care se atinge prin practică spirituală, meditaţie şi devotament faţă de divinitate. Mahavatar Babaji, tatăl yoghin, vine să inspire acel foc al uniunii din tine pentru ca tu să poţi înţelege modul în care gândurile şi acţiunile tale creează valurile de energie care formează viaţa ta.