Mesajul Zilei de 13 noiembrie 2024 – CURIOZITATE

Despre ce anume îți pui întrebări? Despre ce ai vrea să afli mai multe? Curiozitatea ta este ca o hartă rutieră care îți indică direcțiile preferate de sufletul tău. Ai o curiozitate naturală despre acele zone ale vieții care sunt legate de misiunea ta divină (care este și marele motiv pentru care ai venit pe pământ)

Urmărește-ți gândurile și acțiunile pentru a înțelege mai bine unde se îndreaptă curiozitatea ta. Observă temele și subiectele care te emoționează. Observă ce îți place să faci în timpul liber.

Observă ce îți atrage atenția la alte persoane. Prietenii tăi și membrii familiei tale își pot da și ei cu părerea cu privire la subiectele care par să te intereseze.

De exemplu, ești fascinat(ă) de știință, animale, vreme, modă, înot, istorie egipteană sau ce altceva? Această carte îți cere să începi un proiect specific care să îți permită să afli mai multe despre subiectul care te fascinează. Acordă-ți timp să citești despre ceea ce face obiectul curiozității tale. Organizează interviuri cu experți care lucrează în domeniu. Creează un experiment sau un proiect care să te ajute să înveți mai multe.
Cu alte cuvinte folosește-ți curiozitatea pe post de combustibil care să te ducă spre o mai bună înțelegere a ta și a lumii tale.