
Luna în creştere
Ciclul Lunii în creştere este o perioadă a marilor speranţe. Prin urmare, această carte aduce cu sine un mesaj extrem de pozitiv indicând faptul că tu îţi poţi crea realitatea la care visezi, chiar dacă va mai dura o vreme li chiar dacă va trebui să depui un anumit efort în acest scop. Această perioadă este caracterizată de o creştere a energiei, dar şi a mentalităţii emoţionale, de la o zi la alta. Tu încotro doreşti să mergi? Crezi că poţi ajunge la această destinaţie? Dacă da, ai la îndemână două posibilităţi: fie poţi continua să meditezi şi să te focalizezi asupra rezultatului dorit, fie poţi lua decizia curajoasă de a face mai mulţi paşi practici pentru a te apropia de obiectivele tale. Indiferent ce alegi, eşti cu siguranţă pe calea cea bună.
O afirmaţie prin care te poţi pune la unison cu mesajul Lunii:
Ştiu că mă îndrept în direcţia corectă!
SEMNIFICAŢII SUPLIMENTARE PENTRU ACEASTĂ CARTE:
* Situaţia cu care te confrunţi are un mare potenţial
* Este foarte posibil ca visele tale să se adeverească.
* Trebuie să faci un efort mai mare. Eşti dispus(ă)?
* Reflectează asupra obiectivelor tale şi asigură-te că angajamentul tău faţă de ele nu a scăzut deloc.
* Continuă să mergi înainte.
Ce te învaţă această carte
Ciclul Lunii în creştere reprezintă perioada ciclică dintre Luna Nouă şi Luna Plină. În această perioadă de timp, Luna devine din ce în ce mai mare şi mai rotundă, şi implicit mai luminoasă, de la o zi la alta. Acest interval de timp este impregnat cu o energie foarte mare. De aceea, această carte este una a marilor promisiuni. Ea îţi sugerează că a venit momentul să îţi faci planuri noi, dar mai ales să acţionezi pentru a le transpune în practică, indiferent în ce moment din viaţa ta tragi această carte-