Mesajul Zilei de 16 februarie 2025 – ÎNGERUL ACCEPTĂRII ŞI IUBIRII DE SINE

Ai extras această carte pentru că ai nevoie să te accepţi şi să te iubeşti.

Ai fost mult timp preocupat(ă) să faci pe placul celor din jur, ai crezut că fericirea vine când te pui în slujba celorlalţi.
Ai crezut că a te iubi pe tine este un act de egoism şi te-ai dăruit tuturor celor care au avut nevoie de energia ta.

Însă acum începi să realizezi că ai rezervorul gol, că nu mai poţi. Vrei să ai şi tu timp pentru tine.
Ţi-e greu, încă, să îţi dai seama care este hrana de care are nevoie sufletul tău.
Ţi-e greu să spui NU şi uneori vinovăţia te copleşeşte.

Iubirea de sine este un proces care durează.
Fii blând(ă) cu tine!
Fă în fiecare zi ceva pentru tine şi pentru sufletul tău.
Astfel, fiecare zi devine o zi câştigată în care reuşeşti să oferi iubire.