Mesajul Zilei de 17 aprilie 2021 – DRAGONUL DE APĂ

Te ajută să treci cu uşurinţă pe lângă obstacole

DESPRE: Dragonii de apă 4-dimensionali sunt de culoare verde deschis şi sunt foarte frumoşi. Ei se ondulează în fluxul din jurul lor şi ajută totul să meargă înainte cu graţie şi linişte. Misiunea lor este să menţină în continuă mişcare Lumina Hristică în apele planetei. De asemenea ei ne ajută să ne dezvoltăm abilităţile psihice şi intuiţia.

CĂLĂUZIRE: Mesajul pe care ţi-l aduc dragonii de apă este să curgi printre provocările tale cu intenţii pline de iubire. Dacă le ceri, ei o să te ajute să cauţi o cale uşoară pentru a-ţi depăşi provocările şi a aborda toţi oamenii cu iubire.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, ei te vor ajuta să îţi dezvolţi intuiţia şi capacităţile psihice atingând cel de-al treilea ochi al tău şi permiţând deschiderea acestui centru psihic. Când asculţi propria ta înţelepciune interioară şi ai încredere că dragonii de apă te vor călăuzi, cursul vieţii tale se va desfăşura mult mai uşor. Cere-le să cureţe celulele corpului tău, deoarece asta va permite luminii tale să strălucească şi mai tare.
Apoi, eşti călăuzit(ă) să te relaxezi pentru ca ei să poată accesa câmpurile tale energetice şi să toarne în ele Lumina Hristică aurie a iubirii necondiţionate. Absoarbe conştient această Lumină Hristică şi curgi împreună cu ea. Asta îţi va aduce iubire, înţelepciune şi vindecare şi îţi va permite să călătoreşti fără efort pe calea ascensiunii tale. De asemenea te va ajuta să îi direcţionezi şi să îi ajuţi pe alţii cu calm şi integritate.