MICUŢA FETIŢĂ LUP VORBEŞTE:
Sunt singură. Acesta e un lucru bun. Nu îmi pare rău pentru solitudinea mea. O să ignor graniţele, aşteptările şi etichetele pe care alţii vor să mi le aplice. Pentru moment stau singură, sunt pe cont propriu. Şi asta este în ordine. Mă schimb. Eu singură, mă pot schimba fără alte influenţe. Poate că şi tu te schimbi. Ca şi mine, şi tu eşti ca un copac cu scoarţa lui sau ca un şarpe cu pielea lui şi îţi scuturi pielea veche a trecutului, a exilului tău din lumea naturii şi mai ales a cuvintelor cu care alţii te-au descris. Te trezeşti dintr-o închisoare a condiţionărilor şi gândurilor şi te eliberezi în vederea unui viitor al unor timpuri şi vieţi adevărate, autentice, puternice, minunate. Tu te schimbi. Noua ta sensibilitate va ajuta mai mulţi oameni să se conecteze profund la lumea simţurilor care ne alimentează continuu cu imagini, energie şi mesaje. Dar înainte de a reuşi lucruri măreţe, trebuie să ne schimbăm mai întâi pe noi înşine, chiar dacă singura schimbare ar fi să alegem curajul de a fi singuri.
DESPRE MICUŢA FETIŢĂ LUP:
Această mică fetiţă care se transformă în pădure, sub luna plină, într-o fiinţă sălbatică, nedomesticită, rămâne blândă, sufletistă şi fidelă esenţei ei. Ea vrea să ştii că solitudinea ta este sanctuarul tău. Ea îţi doreşte să ştii că te schimbi şi arăţi mai mult din adevăratul tău sine. Ea vrea să ştii că, deşi aceste schimbări îţi vor da putere, adesea la început ne fac vulnearabili, fragili şi deschişi – exact aşa cum este şi ea, dacă te uiţi adânc în ochii ei. Trebuie să porţi un simbol a ceea ce devii în acest moment, exact ca şi ea, şi să îţi asumi în ce vrei să te transformi. Acestea vor deveni talismanele tale şi vor avea o puternică magie în ele. Alege-le singur(ă).
DIVINAŢIE:
Schimbarea ta devine evidentă şi pentru ceilalţi, deci pentru moment asigură-te că eşti în siguranţă în timp ce hrăneşti aceste schimbări. Nu este momentul acum să le strigi sus şi tare, dar nu este nici momentul să fii misterios / misterioasă. Cel mai înţelept ar fi ca pur şi simplu să le laşi să se întâmple. Unii vor observa şi îţi vor acorda sprijin. Alţii vor observa şi îţi vor arăta dezaprobare. Trebuie să discerni de ce este înţelept să te laşi influenţat(ă). În acest moment nu e cazul să ai nevoie de aprobare sau flatare, nici de condamnare împotriva căreia să te revolţi. Doar continuă să fii tu însăţi şi acordă-ţi spaţiu şi solitudine. Permite micuţei fetiţe lup să îţi arate cum – şi apoi o să ştii singur(ă) când se va revela adevăratul tău sine. Schimbările pe care le-ai făcut vor ajunge cu timpul să pară foarte naturale iar cei care nu mai trebuie să fie în viaţa ta vor pleca, unii tăcut, alţii zgomotos. Nu îţi face griji. Doar continuă să devii. Şi pentru moment fii în cea mai bună companie dintre toate cele posibile. În compania ta.