Mesajul Zilei de 2 iunie 2023 – AI TOT CEEA CE AI NEVOIE

Ai extras această carte pentru că ai nevoie să practici recunoștința. Uită-te în jur și privește câte lucruri frumoase trăiești, privește partea plină a paharului, căci ai exact ceea ce ai nevoie în acest moment. Arhanghelul Raziel îți transmite că te înconjoară cu bucuria culorilor naturii, cu momente unice, și te roagă să binecuvântezi tot ceea ce trăiești, inclusiv experiențele negative, pentru că ele te-au adus să fii cine ești. În suflet ai parte de abundență; dacă ai sufletul bogat, poți să îți faci viața bogată pentru că ți s-a dăruit puterea creației.