Mesajul Zilei de 20 noiembrie 2024 – VORBEŞTE CU ÎNGERII TĂI

Această carte vine să îţi reamintească faptul că întotdeauna poţi chema îngerii în ajutor, în orice zonă a vieţii tale inclusiv carieră şi finanţe. Foarte probabil ai extras această carte pentru că în ultima vreme te-ai plâns sau te-ai văicărit.

Îngerii te învaţă că îngrijorarea nu rezolvă niciodată nicio situaţie şi că, mai mult, poate înrăutăţi lucrurile în virtutea Legii Atracţiei. Din fericire, orice grijă poate fi transformată într-o rugăciune.

Adică, schimbă o energie joasă a îngrijorării de exemplu „nu ştiu cum o să îmi plătesc facturile” cu o rugăciune pozitivă precum „Mulţumesc, Doamne, că mă ajuţi să satisfac nevoile familiei mele” sau „Te rog călăuzeşte-mi paşii ca să fac mai mulţi bani în moduri semnificative”.

Rugăciunile permit lui Dumnezeu şi îngerilor să intervină în alegerile tale libere. Mai întâi îţi vor îmbunătăţi dispoziţia şi credinţa, ceea ce te va ajuta să fii mai fericit(ă) şi mai în pace. Apoi îţi vor oferi ajutor în moduri miraculoase precum idei intuitive menite să faci paşi către acţiune. Tu şi Cerurile împreună creaţi răspunsuri la rugăciunile tale.

Te rog să îţi aminteşti întotdeauna că Creatorul tău vrea să fii fericit(ă), sănătos / sănătoasă şi în siguranţă aşa cum ar vrea orice părinte iubitor. Tu, ca şi oricine, meriţi să fii ajutat(ă) astfel încât să îţi poţi dedica viaţa scopului vieţii tale