MICA SCUFIȚĂ ROȘIE VORBEȘTE:
Am fost cândva vânată. Nu vânez la rândul meu, dar acum privesc și sunt puternică. Sunt mândră de ceea ce sunt. Nimeni nu îmi poate face rău, acum că dețin această cunoaștere, și continui să merg pe drumul meu cu prezența mea familiară mistică, lupul de lângă mine. Deși mi-am pierdut ceva din inocență, am viața mea, puterea mea, vocea mea, abilitatea de a rămâne eu însămi indiferent ce spun sau ce fac ceilalți. Nu voi fi o victimă. Nu sunt o victimă. Sunt vie. Nu voi renunța niciodată la mine din cauza vânătorii lor. Voi fi clară și puternică și voi ști că sunt protejată și calea pe care merg prin pădurile întunecate este cea pe care o voi străbate cu curaj și protecție, precum tovarășii mei de neclintit. Voi înflori. Și nu voi renunța niciodată.
DESPRE MICA SCUFIȚĂ ROȘIE:
Schimbi modul în care te vezi pe tine însuți / însăți și grăiești sus și tare. Ești văzut(ă) ca un avocat al justiției și fair-play-ului. Îi aperi pe ceilalți fiind ceea ce ești, pur și simplu refuzând să te ascunzi sau să te temi. Prin faptul că te trezești în fiecare dimineață, în ciuda tuturor greutăților, arăți multora un mod de a trăi. Te-ai împrietenit cu propria ta putere și deși unii oameni te-au judecat greșit că ai fi insistent(ă), tu știi când vine momentul să fii o persoană puternică, ce nu poate fi oprită.
Ai blană și gheare și frați și surori care te vor ajuta, trebuie numai să le ceri și să apelezi la energia lor. Dar ca să îi găsești trebuie să te conectezi cu acel lup din interiorul tău… și este timpul să mergi pe o cale nouă, traversând o pădure care pare goală și rece dar nu vei fi singur(ă) și nici atât de neajutorat(ă) pe cât cred alții că vei fi. Nu ești o pradă. Vei avea aliați puternici și neconvenționali. Și vei călători noaptea, de-a lungul câmpurilor, și totul va fi magic. Ai aliați puternici în jurul tău acum, dar conectează-te mai mult la spiritul lupului! Lupul știe cum să alerge cu haita dar și cum să fie singur. Ca și lupul, trebuie să fii pregătit(ă) să te aperi, chiar dacă asta presupune să înfrunți o luptă. Există un moment în care trebuie să fii pe picioarele tale și să înfrunți dușmanul. Acel moment a sosit, ființă vitează.
DIVINAȚIE:
Cândva ai fost tratat(ă) prost – este adevărat. Altădată te-ai retras – este la fel de adevărat. Nu mai faci asta. Această carte vorbește despre o persoană căreia i s-a făcut multă nedreptate. Dar acum ești puternic(ă) și nu ești doar o sumă de experiențe neplăcute. Mulțumește darului pe care ți l-a făcut vânătorul. Acum este timpul să restabilești gardurile, limitele, să iei lecții de auto-apărare și să fii sigur(ă) că intrările în casa ta sunt păzite și sigure. La nivel energetic, asumă-ți responsabilitatea. Nu permite oamenilor să intre din nou după ce au încălcat un prag sacru. Tu ești persoana care trebuie să păstreze, să protejeze, să asigure și să reajusteze frontierele. Nimeni altcineva nu este responsabil. Ia poziție – pentru că acum este momentul să fii ferm(ă) și decisiv(ă) – fără să bați în retragere. Cineva este alături de tine. Nu vei înfrunta asta singur(ă).