Mesajul zilei de 23 ianuarie 2024 – SUSŢINUT

Siguranţa solului. Ajutor nevăzut. Sprijin. Comunitate.
 Când vremurile sunt tulburi, ca să rămânem pe poziţie, avem nevoie de ceva de care să ne ţinem. Când lucrurile se prăbuşesc în jurul nostru, avem nevoie să ne sprijinim de ceva care nu se mişcă. De rădăcini adânci care să ne ţină pe loc când suflă vântul schimbării. De o comunitate care să ne susţină.
Când plecăm de acasă, trebuie să găsim ceva care să ne susţină. Când persoana iubită pleacă, trebuie să găsim ceva care să ne susţină. Când părinţii mor, trebuie să găsim ceva care să ne susţină. Când considerăm că nimic nu ne susţine, e o invitaţie să găsim teren nou, care să ne poată susţine. Acolo putem descoperi siguranţa solului. Rădăcinile care ne susţin. Şi să ne îndreptăm către comunitatea noastră, pentru susţinere suplimentară. Noi nu am fost niciodată meniţi să fim singuri pe Pământ.
Uneori, viaţa ne smulge lucrurile de care ne ţinem cel mai tare. Sau poate că ne ţinem atât de tare de ele, fiindcă simţim că vin ciclurile schimbării. Şi totuşi în întunericul celei mai lungi şi întunecate nopţi descoperim că în spaţiile goale se poate ajunge la noi cel mai bine şi putem fi susţinuţi. În aceste spaţii descoperim o susţinere pe care nu am cunoscut-o până acum. Şi descoperim că, ceea ce credeam că este un mormânt, este de fapt un uter.
Eşti chemat(ă) să ai încredere că Mama Pământ te susţine. Să ai încredere în siguranţa solului ei. Să ai încredere în procesul care se dezvoltă şi în faptul că nu treci prin asta singur(ă).
ÎNTREBAREA SUFLETULUI
Cum poţi aduce mai multă susţinere în viaţa ta?
Ce te susţine acum?