Invocarea în universul nostru lăuntric al prezenței tainice a Arhanghelului Zadkiel face să se trezească în mod gradat în ființa noastră capacitatea de a asculta așa cum se cuvine, cu răbdare și bunăvoință, răspunsurile sau cuvintele care ne vin de la ființele umane care ne înconjoară. În felul acesta el ne ajută să descoperim că prin unele ființe umane se exprimă în mod providențial unii îngeri care urmăresc să ne sfătuiască și să ne ajute mai ales atunci când ne aflăm în momente de criză lăuntrică acută sau atunci când trecem prin încercări spirituale și suntem pe punctul de a cădea în ispită.
Invocarea măcar o dată pe zi, timp de 1-2 minute, a prezenței tainice a Arhanghelului Zadkiel trezește și dinamizează în universul nostru lăuntric sentimentul de compasiune atât față de ceilalți cât și față de noi înșine. În felul acesta Arhanghelul Zadkiel ne ajută să ne transformăm gradat și ne impulsionează să fim iertători și totodată ne permite să devenim conștienți că nu este deloc bine să îi judecăm pe ceilalți în mod superficial, nefast și acuzator.
Arhanghelul Zadkiel ne ajută să descoperim, prin trezirea empatiei superioare, Lumina tainică Divină ce este prezentă în ființele umane bune și frumoase la suflet care ne înconjoară. Apoi în felul acesta devine cu ușurință posibil să descoperim Lumina Divină ce există în sufletul nostru, care se trezește.
Acest fermecător arhanghel ne inspiră să recurgem de fiecare dată când este nevoie la puterea Invocației Divine și tot el este acela care în anumite situații speciale ne impulsionează să facem afirmații solemne și promisiuni pe care ne ajută să le și respectăm și să le împlinim întru totul.
Tradiția spirituală îl asociază pe Arhanghelul Zadkiel cu energia subtilă, sublimă, a Iertării Divine. Arhanghelul Zadkiel ne ajută să descoperim prin intermediul anumitor experiențe lăuntrice inefabile, spirituale, divine, că atunci când reușim cu adevărat să îi iertăm în mod total și necondiționat pe cei care ne-au greșit sau pe cei care ne-au făcut rău devine totodată cu putință, la scurt timp după aceea, să ne iertăm și pe noi înșine.
Arhanghelul Zadkiel este patronul cetelor de îngeri care ajută ființele umane să atragă și să manifeste prin ființa lor energia subtilă, sublimă, a iertării. Atunci când o ființă umană aspiră în mod ferm să-i ierte pe cei care i-au greșit grav este totodată foarte bine pentru ea să invoce în mod ferm și cu putere prezența și ajutorul tainic al arhanghelului Zadkiel.
În plus, Arhanghelul Zadkiel ne ajută să descoperim dimensiunea profund vindecătoare, pregnant liniștitoare și dumnezeiască, a iertării.
SFATURI POSIBILE
* Situația dată se rezolvă printr-o stare de ascultare exemplară. Ai încredere că vei primi soluția / o idee salvatoare / un indiciu pentru rezolvarea ei – printr-un sfat, printr-o replică ce aparent nu are nici o legătură cu situația, printr-un citat semnificativ, chiar printr-un titlu de afiș publicitar. Fii deschis(ă) semnelor divine ce se vor revela prin ascultare. Ești în grația lui Zadkiel care te susține.
* Situația cere să manifești compasiune. Dacă nu știi cum să manifești această energie a compasiunii, ai o modalitate simplă descrisă mai sus. Pune-o imediat în practică. Zadkiel cunoaște deja situația în care te afli și abia așteaptă să-l apelezi.
* Nu uita că toate conjuncturile de viață cu care te confrunți, toate ființele cu care interacționezi, sunt venite în viața ta ca să te oglindească. Ele te reflectă. Tu exiști în ele. Dacă nu-ți place ceea ce vezi, trebuie să îndrepți în tine acel aspect care se află – vizibil sau ascuns – și în ființa ta. Poți rezolva situația punându-te în locul persoanei implicate. Zadkiel te ajută să vezi limpede. Apelează-l!
* Ai o promisiune de îndeplinit, nu mai amâna. Sau este foarte posibil să ți se facă promisiuni – fii circumspect(ă) și nu te exalta, nu toate promisiunile sunt făcute pentru a fi duse la îndeplinire. Îndeplinirea promisiunilor este o calitate rară demnă de o înaltă apreciere. Fii la înălțime. Îl ai susținător pe Zadkiel.
* Ți se oferă șansa unei vindecări / rezolvări prin iertare. Beneficiază de ea. Dacă ești decis(ă) să ierți, Zadkiel este cel mai bun susținător al tău. Dar el nu-ți forțează liberul arbitru. Trebuie să vrei cu adevărat să elimini otrava neiertării, a inchistării și a sentimentelor din inima ta.
* Te confrunți cu o situație de relaționare, de tine depinde ce va decurge din ea. Alege bunăvoinţa, generozitatea, toleranța, amabilitatea, și vei transforma radical situația și atitudinile celorlalți. Succesul va fi de partea ta, cu condiția să respecți cerința. Zadkiel te susține.