Ai extras această carte pentru că ai fost chemat(ă) în serviciul spiritual, fie ca vindecător, fie ca învăţător. Gândul de a conduce muncă spirituală poate declanşa nervozitate. Nu îţi face griji însă – această anxietate nu are legătură cu disponibilitatea ta pentru serviciu. Este doar ego-ul care se luptă să capete control asupra fricii. Antidotul este să te focalizezi pe misiunea sinelui tău superior care este servirea cu iubire a divinităţii.
Fiecare client sau membru al audienţei este una cu tine şi cu Creatorul. Munca ta spirituală constă în conectarea cu acea mare forţă a Universului. Deci, în timp ce ego-ul se concentrează pe grijile lui „eu”, precum „eu de ce nu pot face asta?” sau ” dar dacă ei nu mă plac?” Sinele Superior este focalizat complet pe a servi cu iubire.
Sinele tău Superior este 100% psihic şi este conectat la energia divină vindecătoare. Pentru a opera prin intermediul Sinelui Superior, focalizează-te pe a-i binecuvânta – mai degrabă decât pe a-i impresiona – pe ceilalţi. Începe fiecare sesiune sau seminar deschizându-ţi inima spre a iubi pe toţi cei implicaţi şi pune-ţi întrebarea „Cum pot să servesc?” pentru a-ţi pune Sinele Superior la lucru.
PAŞI DE URMAT:
Stând linişitit(ă), vizualizează-te conducând o sesiune de vindecare, oferind o citire psihică sau susţinând un seminar, scriind o carte sau desfăşurând o altă activitate cu intenţie spirituală. Imaginează-ţi persoanele implicate (clienţii tăi sau membrii audienţei) zâmbind receptiv faţă de serviciul pe care îl oferi. Simte-ţi inima deschizându-se către acei oameni care debordează de recunoştinţă pentru ceea ce tu le oferi cu atâta bucurie. Vezi-ţi toate necesităţile materiale îndeplinite ştiind că atunci când tu te focalizezi pe dăruire, Universul îţi dă înapoi, la rândul lui.