Arhanghelul Raguel este considerat a fi arhanghelul Justiției Divine, inclusiv al Justiției Dumnezeiești Imanente și al Armoniei Divine.
Arhanghelul Raguel este înzestrat cu o putere divină ce i-a fost dăruită la un moment dat de Dumnezeu pentru a-i pedepsi în mod exemplar și just pe îngerii decăzuți – care s-au preschimbat în entități demoniace și chiar satanice datorită neascultării și revoltei lor orgolioase împotriva Ordinii Divine și a lui Dumnezeu, toate acestea petrecându-se atunci când Lucifer s-a răzvrătit împotriva Voinței lui Dumnezeu.
Anumite texte afirmă că Raguel este un exemplar Avocat Divin.
Dacă Arhanghelul Raguel este invocat în mod ferm, cu credință și speranță, pe fondul unei stări de puritate, el va ajuta ființele umane în mod providențial și va face să reapară Dreptatea și Armonia divină în toate situațiile în care respectivele ființe umane sunt nedreptățite.
Atât în creștinismul ezoteric cât și în unele tratate secrete ale Cabalei se menționează un aspect foarte important cu privire la rolul Arhanghelului Raguel în restabilirea Dreptății Divine și a Armoniei pe pământ – aceasta mai ales în finalul unor evenimente catastrofale, cum ar fi cele care urmează să se petreacă și care sunt descrise, multe din ele în mod criptic, în Apocalipsa Sfântului Ioan.
SFATURI POSIBILE:
*Ai puterea și forța lăuntrică să-ți manifești în mod exemplar și divin integrat spiritul justițiar. Ai înzestrarea necesară de a restabili Dreptatea Divină acolo unde ea a fost încălcată și de a-i reabilita pe cei nedreptățiți. Te poți manifesta cu ușurință drept avocatul providențial al celor nedreptățiți. Roagă-l pe Raguel să te susțină. Ești alesul lui.
* Beneficiezi de protecția arhanghelului Raguel. Orice s-ar petrece, el va readuce dreptatea în viața ta. Ai suferit din cauza unor nedreptăți, dar acestea vor înceta curând pentru tine. Fii demn(ă) în această suferință. Totul a fost pentru ca tu să înveți umilința, fermitatea, iubirea necondiționată, compasiunea… Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru aceste lecții prețioase.
* În această situație se va manifesta Dreptatea Divină pentru a se restabili Armonia și Adeărul Divin. Orice abuz sau exagerare în direcția răului până la urmă este stopat printr-o necesitate divină. Nicio nedreptate sau abuz nu poate dura la infinit. Este adevărat că există forțe malefice cărora Dumnezeu le permite să se manifeste numai atât cât consideră El că este necesar, dar există și Forțele Divine – care uneori se manifestă în mod teribil iar alteori în mod pacific, blând – ce veghează asupra destinului ființelor umane, astfel încât niciun fir de păr nu i se clintește nimănui fără Voia lui Dumnezeu. Dacă ești victima sau autorul unei nedreptăți, trebuie să știi că aceasta va lua sfârșit curând, prin grația lui Raguel.