
Faze şi cicluri
DESPRE: Freya, care înseamnă „Doamnă”, este zeiţa norvegiană a lunii şi a iubirii. Este flacăra geamănă a lui Odin şi zeiţa războinică ce oferă profundă protecţie spirituală şi fizică celor care o cheamă. Ea va sta în faţa ta cu scutul şi suliţa ei, păzindu-te de rău. Lucrează îndeaproape cu energia lunii şi te ajută să recunoşti că viaţa este un ciclu în continuă schimbare. Ea însăşi este fecioara, mama şi aspectul de cotoroanţă care există în toate femeile, iar ea le călăuzeşte pentru a vedea înţelepciunea pe care o aduce fiecare dintre aceste cicluri. Cu toţii trecem prin locuri şi cicluri de creştere iar Freya este energia care susţine asta. Are ca spirit totemic corbul care se spune că reprezintă capacitatea ei de a călători între Cer şi Pământ.
MESAJ EXTINS: Poate că o etapă a vieţii tale se apropie de UN sfârşit, dar este important să înţelegi că nu acesta este SFÂRŞITUL. Când o uşă se închide, alta se deschide. Ai putea fi disperat(ă) după schimbare dar acum că este aici ai putea să te simţi vulnerabil(ă). Fii conştient(ă) că atotputernica zeiţă Freya te va călăuzi. Iluziile se dezvăluie acum astfel încât să poţi lăsa în urmă tot ce este fals şi să păşeşti în energia ta de războinic paşnic întâmpinând schimbarea pe care o meriţi. Leagă capetele acţiunilor neterminate şi ia-ţi inima în dinţi. Acesta este un moment impresionant.