Mesajul Zilei de 7 iunie 2023 – CONCENTRARE

„Foloseşte uneltele, resursele şi abilităţile care îţi sunt disponibile”

Ganesha te va susţine cu modalităţi inspirate de rezolvare a problemelor. Poţi beneficia de forţele inventive dacă îţi poţi menţine puterea şi poţi lucra cu conştientizare şi focus. Acţionează conştient, cu înţelegerea că efortul aplicat îţi va aduce ceea ce doreşti. Fii conştient(ă) de ceea ce faci şi de ce o faci.

Trebuie să te focalizezi pe un singur obiectiv sau scop în acest moment. Ţi se cere să îţi canalizezi toată energia, toate uneltele şi tot ce ai către acest unic scop. Dedică-te acestei sarcini şi elimină motivele de diversiune care ţi-ar distrage atenţia de la ceea ce încerci să realizezi.

Acordă-ţi timp să faci cercetări despre alte posibile soluţii. Păstrează o abordare practică şi lucrează în ritm susţinut. Rămâi cât poţi de obiectiv(ă). Gândeşte-te cum poţi să interacţionezi mai bine cu oamenii din viaţa ta. Este important să îţi reaminteşti să îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ai vrea să fii tratat(ă) tu.