Mesajul Zilei de 8 octombrie 2024 – CO-CREEAZĂ

SEMNIFICAȚII ESENȚIALE: Creativitate, artă, inspirație, fructificare, manifestare

MESAJUL ORACOLULUI: Poate nu te consideri o persoană creativă dar adevărul este că îți creezi propria realitate zi de zi și moment de moment prin gândurile, sentimentele, credințele, intențiile și acțiunile tale. Totuși, trebuie să iei în considerare să faci aceste lucruri în parteneriat cu Spiritul, Conștiința, Dumnezeu sau oricum ai numi Puterea Superioară. Ești o scânteie din această Inteligență care lucrează prin tine oferindu-ți gânduri inspirate și ghidare intuitivă. Ești ca o pensulă care co-creează o expresie frumoasă și unică a individualității tale proprii amestecată cu Spiritul universal. Ești un produs al inspirației Divine și acum ești aliniat(ă) cu ea pentru a crea miracole. Când îți vezi viața ca pe o operă de artă și știi că TU o co-creezi, tot ce poate rezulta este frumusețe și grație. Pregătește-te să fii uimit(ă).

MESAJ PE RELAȚII: Legăturile inimii te inspiră deschizându-te spre noi idei pe care singur(ă) nu le-ai fi avut. Te privești ca într-o oglindă ținută de această experiență și te vezi într-un mod neașteptat. Cine este această ființă extraordinară care te privește din oglindă? Vei fi atât de fericit(ă) că ți-ai deschis inima! Iubirea ta este acum o operă de artă unică, însăși întruchiparea frumuseții.

MESAJ PE PROSPERITATE: Când primești acest mesaj, scântei de inspirație te conduc la un mare succes. Ești în faza cea mai creativă și orice faci va merge spre fructificarea viselor tale. Amintește-ți că toate ideile tale sunt transmise de la o Sursă superioară. Îți creezi realitatea în parteneriat cu Spiritul. Potențialul manifestării este nelimitat acum.

MESAJ DE PROTECȚIE: Te străduiești prea mult să creezi ceea ce dorești fără forța vitală și creatoare a Spiritului. Poate ești într-un impas creativ – suferi de blocajul scriitorului – te confrunți cu o sarcină monumentală dar nu poți decide primul pas astfel că eviți să faci vreo mișcare. Cumva ți se potrivește cuvântul „copleșit” acum? De ce crezi că toate au căzut pe tine? Inspirația înseamnă atragerea ghidării Divine. Trebuie să contactezi Spiritul nu să faci totul singur. Cere inspirație Spiritului. Două minți fac treabă mai bună decât una, deci co-creează alături de partenerul tău Divin. Revendică-ți parteneriatul cu Spiritul. Inspirația va curge spre tine de îndată ce te vei da la o parte și nu îți vei mai sta în drum.