Mesajul Zilei de 9 decembrie 2024 – FRUMOASA ŞI BESTIA

FRUMOASA ȘI BESTIA VORBESC:
Te iubesc. Deci, trebuie să asculți. Și să faci ceea ce se dorește.Și să te străduiești mereu să faci plăcere. Trebuie să îmi faci pe plac. Să te sacrifici pentru mine. Să mă venerezi. Spui că te simți pus(ă) în umbră, privit(ă), judecat(ă) și nesigur(ă) pentru că aprobarea mea este totul pentru tine. Pentru că iubirea mea depinde de modul cum îmi faci pe plac. Sau dacă îmi faci pe plac. Trandafirul pe care ți-l dau se va vesteji și va muri așa cum și tu te vei vesteji și vei muri dacă îți iau iubirea mea. Și ți-o voi lua dacă nu mă iubești, sau dacă nu mă iubești cum trebuie. Ascultă-mă. Fii autentic(ă) numai cu mine. Nu îmi cere nimic. Iar singura ta alinare va fi frumusețea acestui trandafir iar spinii lui îți vor aminti de puterea mea de a te răni, din nou și din nou.

DESPRE FRUMOASA ȘI BESTIA:
Trebuie să te eliberezi de ceea ce te controlează. Toată puterea pe care ai dat-o, acum trebuie să o iei înapoi. În iubire, în prietenie, în chestiuni de suflet, pot exista lupte pentru putere și dorința de a juca jocuri și de a domina. Oamenii le joacă tot timpul din cauza modului în care au fost crescuți și a poveștilor din capul lor, din cauza gândirii care îi menține într-o stare de frică. În această carte vedem că o persoană este sub influența alteia și încearcă să mulțumească un fel de tiran. Trandafirul său are spini, dar iubirea sa e adevărată. Această carte strigă spre tine să iei în considerare o formă mai sănătoasă de iubire, una în care să poți rămâne autentic(ă) fără amenințarea abandonului și durerii. Se pare că cineva te apasă iar autoritatea și maturitatea acestei persoane copleșesc propria ta înțelepciune care este mai naivă, mai liberă și mai inocentă. Amândouă au locul lor. Poate că este nevoie să ceri mai mult spațiu într-o relație prea strânsă. Cineva se schimbă mai mult decât știi tu, pur și simplu avându-te prezent(ă) prin preajmă.

DIVINAȚIE:
Simboluri ale atașamentului care necesită să fie eliberate: daruri, comori, coliere care vă leagă energetic, atunci când unul din voi dorește să fie liber. Posesiunile reciproce și darurile sunt forme de mituire și șantaj și leagă în plan energetic. Tirania emoțională poate fi depășită prin căutarea propriei conexiuni cu divinitatea și iubirea – iar acest lucru nu se poate face prin intermediul altei persoane. Este timpul să îți cauți propriul adevăr, propria putere și să îți descoperi propria iubire de sine. Când acest companion apare, este o binecuvântare deghizată – da, este prea aproape. Trebuie să te eliberezi. Este mai bine să scapi de această dragoste și să cunoști iubirea universală, în loc de foamea și setea pentru ceva ce, de fapt, nimeni nu îți poate da. Este timpul să te trezești din dezamăgire și să te eliberezi de controlul exercitat printr-o legătură care se interpune între tine și divinitate. Te așteaptă o conexiune curată cu extazul, care curge liber, cu iubire și fără prețul lacrimilor și durerii.