Mesajul Zilei de 9 noiembrie 2022 – CHEIA SUCCESULUI ESTE ÎNCREDEREA

Luna Nouă în semnul Leului

Această carte vesteşte începutul unui nou ciclu în care vei arăta şi te vei simţi mult mai bine, vei deveni mai vizibil(ă), vei intra „în lumina reflectoarelor” şi îţi va face o plăcere mai mare să te „afişezi”. Dacă îţi doreşti atenţia unei alte persoane, această carte îţi spune „Urmează să se întâmple!” Pe de altă parte, este posibil ca acest lucru să nu se întâmple de la sine. Tu ai un anumit rol de jucat; trebuie să fii mândru / mândră de tine aşa cum eşti, şi de ceea ce ai de oferit. Gândeşte-te la tine însuţi / însăţi ca Regele / Regina junglei şi poartă-te ca atare. Această carte este un semn foarte bun dacă întrebarea pe care ai pus-o (oracolului) face referire la un proiect creativ la care lucrezi în momentul de faţă. Alternativ, ea poate aduce veşti bune sau poate face trimitere la un nou început în legătură cu copiii tăi.

O afirmaţie prin care te poţi pune la unison cu mesajul Lunii:

Îmi fac timp pentru a mă distra mai mult

SEMNIFICAŢII SUPLIMENTARE PENTRU ACEASTĂ CARTE:

* A sosit timpul să le arăţi celorlalţi oameni de ce eşti în stare (ce calităţi ai)

*  Străluceşte în lumina reflectoarelor !

* Este în regulă să fii mândru / mândră de tine.

* Răsfaţă-te, căci meriţi acest lucru

* Ai atras atenţia cuiva / cineva este interesat(ă) de tine.

Ce te învaţă această carte

Leul este semnul zodiacal al animalului cu acelaşi nume, curajos şi cu inima mare, dar şi al orgoliului şi afişării în public şi al flirtului. Energia care guvernează Luna Nouă în semnul Leului (şi implicit această carte, indiferent de momentul în care o extragi) este fierbinte şi generoasă. Ea se iubeşte pe sine şi de aceea ar fi bine la fel să faci şi tu. Dacă îţi place să te lamentezi, această carte îţi spune să fii mândru / mândră de tine aşa cum eşti.